Un tînăr de 26 de ani, care s-a urcat băut la volan, a provocat un accident rutier soldat cu şase victime. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Suceava, accidentul s-a produs sîmbătă, în jurul orei 22.30, pe DN 18, în interiorul localităţii Ciocăneşti. Pe fondul consumului de alcool şi a neatenţiei, şoferul a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 31 ani, din oraşul Gura Humorului. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 26 de ani şi a trei pasageri din autoturismul condus de acesta, respectiv un bărbat de 32 ani, din comuna Fundu Moldovei, o femeie de 30 ani şi o minoră de 6 ani, ambele din comuna Pojorîta. Totodată, a fost rănit uşor şi conducătorul auto de 31 de ani precum şi pasagerul acestuia, un bărbat de 38 ani, din oraşul Gura Humorului. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 26 de ani şi negativ în cazul celui de 31 de ani.





