
Duminică, 17 mai, în fosta tabără de la Bucşoaia-Frasin, este programată o nouă ediţie a manifestării „Hora Bucovinei”. Evenimentul va debuta la ora 10.00 cu vizitarea stînelor şi a expoziţiilor de produse meşteşugăreşti, animale, specialităţi culinare şi utilaje agricole. La prînz va avea loc parada portului popular, urmată de spectacole folclorice susţinute, printre alţii, de Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Dumitru Fărcaş şi ansamblurile „Ciprian Porumbescu” şi „Dor Transilvan”. Va fi organizată şi o tombolă cu premii, iar manifestarea se va încheia, în jurul orei 21.00, cu un foc de tabără. „Hora Bucovinei” are ca organizatori Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Frasin, Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Direcţia Silvică şi Clubul Naţional Bucovina al Crescătorilor şi Proprietarilor de Cîini de Rasă Ciobănesc Românesc de Bucovina.







