Am înţeles de mult că nimic nu-i gratis pe lumea asta, dar costurile au depăşit toate aşteptările. Aflăm din ştirile zilei că se face comerţ drastic în zone care, teoretic, n-au nimic de-a face cu materialul – şi nu doar comerţ, ci inginerii financiare, abuz în serviciu, fals în declaraţii şi conflict de interese. Acestea sînt suspiciunile privind angajaţi ai Operei Naţionale din Bucureşti. Mangleala a ajuns în cele mai nebănuite unghere ale societăţii româneşti. Dezolant, vorba francezului. La fel de dezolant precum pădurile patriei, devenite vaca de muls a unor băieţi deştepţi şi foarte bogaţi, iar acum ajunse subiect de protest stradal, de Consiliu Suprem de Apărare a Ţării, de control guvernamental şi chiar de scandal internaţional. În România, pădurile nu se administrează şi se exploatează, ci se stăpînesc şi se defrişează. Doar în ţări precum Malaiezia sau Brazilia mai vezi dezastre ecologice mai mari ca la noi. În Europa, teoretic, este imposibil să faci masacre forestiere, pentru că Europa se preocupă mult de ecologie, de natură. Ţări europene precum Austria au legislaţii drastice, bine puse la punct tocmai pentru a proteja mediul şi implicit, oamenii. Ţări europene precum România se luptă încă pentru o legislaţie corectă, despre care nu ştim dacă e în favoarea oamenilor sau doar a cîtorva antreprenori în domeniul silvic. Instituţiile româneşti implicate trag fiecare în altă direcţie. Aflăm tot din ştirile zilei că de exemplu, Consiliul Concurenţei cere Comisiei Europene opinia privind introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie care poate fi achiziţionat de o companie, aşa cum prevede proiectul legii de modificare a Codului Silvic. Grijuliu Consiliul Concurenţei ca nu cumva să aibă de suferit circulaţia mărfurilor şi deci, afaceriştii în domeniu. Dar cînd e vorba de suspiciuni de monopol deţinut de cel mai mare procesator de lemn din România, firma austriacă Holzindustrie Schweighofer, unde era Consiliul Concurenţei? Căci simpla opinie a preşedintelui acestei instituţii, Bogdan Chiriţoiu, care crede că e „straniu” faptul că Romsilva vinde lemn fără licitaţie sau la licitaţii cu un singur cumpărător, nu ajută cu nimic pe nimeni. Marea problemă pe care o depistează preşedintele Consiliului Concurenţei nu e nici defrişarea ilegală, nici exploatarea lemnului tăiat ilegal, ci faptul că Romsilva este şi agent economic, dar are şi atribuţii de autoritate publică, ceea ce creează un conflict între cele două obiective. Adică cei ce-ar trebui să facă lumină, depistează probleme suplimentare sau încearcă să atragă atenţia pe alte chestiuni. Iar nouă ni se reconfirmă faptul că pădurile trebuie apărate în stradă.
Alina Mihăescu
