
În perioada 14-16 august, comuna suceveană Ciocăneşti va găzdui cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Naţional al Păstrăvului. Evenimentul va debuta vineri, la ora 10.00, cu turul Suhardului şi se va încheia duminică, în jurul orei 21.00, cu un foc de tabără. Programul mai cuprinde lansarea plutei pe Bistriţa Aurie, o incursiune în mina turistică Oiţa, un concurs de pescuit, hora plutaşilor, parada lăzilor de zestre şi acţiuni demonstrativ-sportive. De asemenea, în prima zi a festivalului va avea loc un recital de muzică şi poezie, iar în celelalte două se vor desfăşura spectacole folclorice. Sîmbătă, la ora 20.30, pe scenă va urca trupa „Fără Zahăr”. Festivalul Naţional al Păstrăvului este organizat de Primăria şi Consiliul Local Ciocăneşti.






