
Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat sîmbătă, la Conferinţa Judeţeană a partidului, care s-a desfăşurat în Căminul Cultural de la Poiana Stampei, că fostul preşedinte PSD al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul PSD Gavril Mârza, nu va mai candida pentru nici o funcţie în partid. Domnul Nechifor a precizat că domnul Mîrza va avea permanent calitatea de invitat special în Biroul Politic al Organizaţiei Judeţene. Gavril Mîrza nu a comentat anunţul făcut de Cătălin Nechifor, rezumîndu-se să-l felicite pe Liviu Dragnea, care era prezent în sală, pentru că şi-a asumat „responsabilitatea de a prelua conducerea partidului”.










