
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a criticat lipsa de reacţie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a E.On, după problemele generate de vremea rea. Potrivit preşedintelui Nechifor, Comitetul nu a fost convocat pentru coordonarea eficientă a activităţilor din teren. În fruntea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se află prefectul Constantin Harasim. Pe de altă parte, Cătălin Nechifor a apreciat modul în care au acţionat lucrătorii din structurile Ministerului Afacerilor Interne şi de la Ambulanţă, şi a spus că aşteaptă lista nominală a acestora pentru a le oferi diplome şi albume cu Bucovina. De asemenea, el a spus că mizează pe sprijinul sponsorilor pentru a acorda şi unele premii în bani. Din cauza vîntului şi a ninsorilor căzute duminică, 11 octombrie, peste 40 de localităţi sucevene au rămas fără energie electrică.







