În România funcţionează de minune construcţia „cine nu e cu noi sau CA noi e împotriva noastră”. Sîntem conservatori, respingem ceea ce e nou, străin şi nu cunoaştem. Psihologic, această rezistenţă e de înţeles. Făcînd însă apel la judecata semenilor noştri, nu. De la an la an se întorc din străinătate tot mai multe familii. Trebuie să fie teribil de greu pentru fiecare dintre ele, oricum s-ar fi întors, cu sau fără bani puşi deoparte. Începuturile sînt grele iar ei, reveniţi în ţară după ani şi ani, sînt obligaţi s-o ia de la zero. Din păcate, la fel ca-n multe alte situaţii, victime ale acestor agresive răsturnări de situaţie sînt, de cele mai multe ori, copiii. Foarte mulţi dintre ei, născuţi afară, sînt acum în faţa unei mari provocări. După ce dincolo au purtat stigmatul apartenenţei la o familie de emigranţi, acum sînt în postura de a fi remigranţi. Nicăieri acasă, nicăieri la fel ca ceilalţi. Aceşti copii au nevoie să fie înţeleşi şi ajutaţi. Directorii de şcoli din judeţul Suceava se plîng că e foarte greu să lucrezi cu elevii întorşi din străinătate, că ei gîndesc în altă limbă, că se acomodează greoi şi că nu fac faţă cerinţelor şcolare de aici. Adică, se fac vinovaţi de toate astea şi îngreunează munca profesorilor la clasă. Directorii ne vorbesc despre cît de dificil este pentru profesori să-i evalueze pentru că nu reuşesc să comunice, pentru că uneori aceşti copii nu vorbesc româneşte. Dar nu ne vorbesc despre cît de greu le este acestor elevi remigranţi să trăiască în fiecare zi o viaţă nouă, într-o ţară nouă, într-o limbă pe care n-o cunosc, să se integreze într-o comunitate în care nimic din ceea ce ştiau nu mai este valabil: nici cîntecele copilăriei, nici jocurile, nici poreclele, nici ghicitorile, nici modul de face glume, nici atitudinea faţă de şcoală. Nimic. Efortul pe care aceşti copii îl fac, inconştient, în fiecare minut, nu-l contorizează nimeni. Despre aceşti copii profesorii spun că, din cauză că nu pot înmagazina atîta informaţie, nu fac decît să îngroaşe plutonul mediocrilor. Domnilor educatori, e riscant şi incorect să puneţi etichete, mai ales că unii dintre cei abia veniţi s-ar putea să vă surprindă prin ceea ce vor deveni. Nu faptul că sînt remigranţi îi face mediocri, ci faptul că nu li se aplică o metodă potrivită, faptul că nu au aproape un profesor care să vorbească italiană, franceză sau spaniolă care le-ar putea evalua cunoştinţele. Dacă s-ar dori. Aceşti copii sînt speciali şi ar trebui trataţi în consecinţă, în loc să încercăm să-i plafonăm ca să ajungă ca toţi ceilalţi, doar ca să fie mai uşoară munca la clasă. Aceşti copii, născuţi în alte ţări, crescuţi în alte culturi au un avantaj pe care, prin atitudinea asta, îl veţi transforma într-un handicap. Ceea ce trăiesc elevii remigranţi este o dramă, iar modul în care îi tratează sistemul din România nu-i ajută, ba dimpotrivă. Poate dacă am încerca să-i privim ca pe oameni şi nu ca pe remigranţi… ar avea o şansă.
Alina Mihăescu
