
Luna trecută, inspectorii de muncă suceveni au efectuat 269 de controale, iar pentru neregulile constatate au aplicat 135 de amenzi în cuantum de 163.500 de lei. Anunţul a fost făcut de şeful ITM, Romeo Butnariu. El a menţionat că nouă angajatori au fost amendaţi cu 80.000 de lei, fiindcă aveau la lucru 10 persoane fără forme legale de încadrare. Pe de altă parte, luna trecută, la ITM Suceava au fost raportate 11 accidente de muncă.







