Aş fi ipocrită să spun că nu mă bucur să trăiesc ziua în care fumatul în spaţiile publice este interzis. În urmă cu peste 10 ani am renunţat la fumat. Mult mai uşor decît aş fi crezut. Cu aceeaşi voinţă m-am abţinut în ultimele luni să fac comentarii despre aşa numita lege anti-fumat, tocmai pentru a-mi proteja prietenii fumători deja frustraţi de legea adoptată. N-ar fi cinstit însă, faţă de mine, să nu recunosc public faptul că văd această lege ca pe o reparaţie a unei nedreptăţi şi ca pe un pas către civilizaţie. Treaba cu încălcarea libertăţilor pe care ne-o flutură pe sub nas înverşunaţii fumători îmi pare frivolă şi nedemnă de luat în seamă. Discutabile sînt alte chestiuni care ţin de prevederile acestei legi sau de lipsa normelor de aplicare. Probabil tocmai pentru că printre legiuitorii înşişi există o parte consistentă care se opune cu vehemenţă acestei legi. Şi totuşi, nu înseamnă că dacă nu există norme de aplicare o lege poate să nu fie respectată. Iar pentru cei care vor spune că legile sînt făcute ca să fie încălcate, repet, de băşcălie sîntem sătui. E cazul să ne luăm în serios, să înţelegem că nu e un capăt de lume că nu mai poţi fuma într-o cîrciumă decît în spaţiile deschise. Fie că e o plăcere, fie că e o nevoie, fumatul e o chestiune personală. Aici suntem cu toţii de acord. Ca urmare, aşa cum fiecare ne deplasăm la toaletă pentru a ne satisface o nevoie personală, la fel putem face pentru a ne satisface şi această nevoie personală de a fuma. Sigur, nu la toaletă, ci pe o terasă, de pildă. Nu văd de ce aş asista eu la vreuna dintre nevoile personale ale unui cetăţean, oricît de prieten mi-ar fi acesta. E de înţeles că toate încercările fumătorilor de a găsi noi şi noi argumente în favoarea lor se construiesc exact din dependenţa de care suferă. Iar dependenţa este definită tocmai prin faptul că cel ce o dezvoltă, n-o recunoaşte, n-o resimte ca pe o boală neapărat. Nu mă aştept, aşadar, să conving pe cineva de necesitatea renunţării la fumat, înţeleg însă necesitatea unei legi anti-fumat: cu frumosul nu merge. Cu ultimele puteri, acum, înainte de 17 martie, s-au lansat spre dezbatere în spaţiile publice virtuale tot felul de inadvertenţe ale legii. Se caută nod în papură şi cum nu e de mirare, tema se foloseşte chiar de către politicieni. Pentru candidaţii din acest an a apărut o nouă categorie socială, demnă de luat înseamă, fumătorii. Se uită însă că şi nefumătorii votează, iar schimbarea, în general, e principala temă de campanie. Ca şi politicienii, antreprenorii speculează momentul şi aflăm că s-a descoperit un vaccin inovator care ajută fumătorii să se lase de acest viciu. Dar intru în altă zonă periculoasă în care vor arunca cu piatra adepţii teoriei anti-vaccin, la care, mi-e teamă că nu fac faţă. Să revenim deci la frumoasa zi de azi cînd putem răsufla uşuraţi. La propriu.
