Afluxul de refugiaţi cu destinaţia Europa este subiect de presă, motiv de scandal, explicaţia pentru tot felul de nenorociri şi ţapul ispăşitor pentru cel mai mare dintre rele – terorismul. Nici nu e de mirare atîta vreme cît necunoscutul provoacă teamă, pe de o parte, şi îndeamnă la dat cu părerea, pe de alta. Adică exact ce fac o parte dintre europeni şi foarte mulţi români. Îşi dau uşuraţi frîu liber frustrărilor şi profită de orice oportunitate de a arăta cu degetul către alţii care par a fi mai proşti, mai răi, mai naşpa decît ei. În sfîrşit stau şi ei la masa bogaţilor şi fac judecăţi de valoare cu privire la amărîţi, uitînd de unde au plecat şi cine sînt. N-au empatie, sunt implacabili şi insensibili, se erijează în poporul civilizat care-şi respectă femeile, nu ca alţii, sînt dintr-un aluat superior şi nu suportă barbarismele. Şi cel mai tare, cu inima curată acum, în post, le e teamă de islamizare. Pentru ei migranţii sînt numere, bărci, islamişti, medievali, orice altceva decît oameni. Poate tocmai de aceea nu se prea apleacă nimeni să afle mai multe despre motivele pentru care vin în Europa, de unde vin, ce caută, cîţi sînt, cine sînt. Să se pună în locul lor, nici nu poate fi vorba. Din România sînt plecaţi la muncă în străinătate aproximativ 4 milioane de cetăţeni. Bună parte dintre aceştia nu sînt de cea mai bună calitate, şi mă refer aici la educaţie sau, mai degrabă, lipsa ei, dar tocmai asta-i face pe unii să se simtă mai în siguranţă. Ducă-se, pe ăia nu ni-i asumăm! Cu ceilalţi, medici, IT-işti, artişti, ne mîndrim, sînt produsul şcolii româneşti, au gene de daci. Vi se are că românii au invadat şi sufocat realmente Europa? Comparativ, la nivelul întregului continent, din Siria provin circa cinci milioane de refugiaţi. Ei vin în Europa nu ca românii, pentru o viaţă mai bună, ci pentru o viaţă şi-atît. De ce nu-i ajută celelalte ţări arabe care nu sînt în război?! Asta e întrebarea care se pune la nesfîrşit, oricîte răspunsuri ar primi, oricîte argumente li s-ar aduce. De fapt nici n-o pune nimeni pentru a afla un răspuns, ci doar de dragul disputei. Ei bine, ţările arabe din jur chiar primesc refugiaţi. I-au primit încă de la începutul conflictului din Siria. În taberele din Iordania, Liban şi chiar Turcia sînt, de departe, cei mai mulţi refugiaţi. Regatul Haşemit al Iordaniei de pildă, aflat exact în sudul Siriei, are tabere de refugiaţi care constituie adevărate localităţi, sînt milioane de sirieni care au preferat să se oprească aproape de ţara lor, tocmai pentru a se putea întoarce repede acasă cînd va fi pace. Prezent în Parlamentul European pentru a atrage atenţia cu privire la această chestiune încă dinaintea exodului către Europa, regele Iordaniei le-a solicitat europenilor un exerciţiu de imaginaţie tocmai pentru a înţelege cu ce se confruntă ţara sa. Ca să înţelegem dimensiunea fenomenului de migraţie a populaţiei a explicat că e ca şi cum cei 11 milioane de locuitori ai Belgiei, s-ar muta, peste noapte, în Franţa. Fără să ia cu ei mai nimic, fără carduri şi bani. Parlamentarii au ascultat, restul europenilor habar n-au avut şi iată unde sîntem astăzi. Xenofobia nu se combate cu statistici şi studii, dar nu ştiu cu ce altceva. Dovadă a reacţiilor fără rost stă şi raportul publicat de ONG-ul britanic Oxfam, potrivit căruia ţările bogate au reinstalat doar o fracţiune dintre cei aproape cinci milioane de refugiaţi provenind din Siria. Organizaţia a publicat acest raport înaintea Conferinţei Internaţionale sub egida ONU prevăzute miercuri la Geneva, în cadrul căreia ţările participante urmează să fie îndemnate să creeze locuri în vederea reinstalării unor refugiaţi sirieni. Şi se reiterează că marea majoritate a refugiaţilor se află în ţările vecine Siriei, devastată de un război care a intrat în al şaselea an. Potrivit Oxfam, doar trei ţări bogate – Canada, Germania şi Norvegia – au făcut mai mult decît ceea ce era necesar să facă – în funcţie de situaţia lor economică – în primirea permanentă a unor refugiaţi. „Ţările cu o economie puternică, cu servicii performante şi infrastructuri dezvoltate pot reinstala imediat 500.000 de refugiaţi, dacă vor acest lucru” susţin reprezentanţii Oxfam. Abia asta e o chestiune de bunăvoinţă şi civilizaţie. S-o demonstrăm, zic!
