Un bărbat de 77 de ani, din Suceava, şi-a pierdut viaţa la cîteva ore după ce a fost rănit grav de o autoutilitară, în timp ce traversa regulamentar strada Calea Unirii din municipiu. Accidentul s-a înregistrat ieri, la ora 08.15, iar bătrînul a decedat la spital patru ore mai tîrziu. Autoutilitara era condusă de un bărbat de 39 de ani, tot din Suceava. Şoferul nu consumase alcool. Poliţiştii au deschis dosar penal.





