Între 27 iunie şi 15 iulie, la Muzeul de Istorie din Suceava se va desfăşura atelierul de arheologie experimentală Artă şi Artefacte, din cadrul proiectului cu acelaşi nume, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. La acţiune pot participa copii din mediul urban cu vîrste cuprinse între 10 şi 14 ani, care au înclinaţii artistice. Atelierul de arheologie experimentală va fi organizat pe trei module, printre care unul teoretic intitulat Artă şi artefacte în Cultura Cucuteni şi unul practic denumit Şi eu pot!. Ultimul modul este Restaurare pentru juniori.







