Angajaţii de la Protecţia Consumatorilor au protestat, ieri, în mai multe oraşe din ţară, printre care şi Suceava, fiind nemulţumiţi de salariile mici şi de diferenţele mari între funcţionari cu aceleaşi funcţii şi atribuţii. Ei au spus că dacă nu le vor fi rezolvate nemulţumirile vor continua acţiunile revendicative. Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Vasile Latiş, a afirmat că, în intervalul orar 12.00 – 13.00, cît a durat protestul, angajaţii instituţiei au desfăşurat controale, dar nu au încheiat nici un proces verbal.





