Învăţămîntul românesc este condus de orice altceva decît de manageri. Să nu ne mirăm deci, că nu e nici eficient şi nici competitiv. Nimic sau prea puţine se fac după o analiză a strategiilor aplicate şi a rezultatelor obţinute şi cu atît mai puţin pe baza unor predicţii argumentate. Şi adevărul e că nici nu are cum să fie altfel, atîta vreme cît Educaţia este domeniul cel mai instabil din perspectiva politicilor ministeriale. Fiecare examen naţional, fie că vorbim de evaluarea absolvenţilor de clasa a VIII-a, fie de bacalaureat, demonstrează că stăm foarte prost la acest capitol. Rezultatele slabe, per ansamblu, ale elevilor nu mai constituie o surpriză iar perpetuarea acestei stări de fapt nu a produs mari schimbări de strategie. Dovadă stau cele aproape 900 de locuri rămase neocupate în liceele din judeţul Suceava după prima fază a admiterii. Iar situaţia se repetă cu încăpăţînare, în fiecare judeţ al patriei. Dar cum se face că au rămas neocupate atîta vreme cît la unele colegii, îndeosebi cele tehnice, au fost admişi candidaţi cu note de 2, 3 şi 4? Se vede treabă că strategia învăţămîntului sucevean propune şcolarizarea a sute de tineri şi specializarea lor în domenii de care nimeni nu este interesat. Nici măcar cei cărora numai de şcoală nu le pasă. Cît dezinteres ar trebui afişat pentru ca şi strategii educaţiei să înţeleagă că viaţa reală e cu totul alta decît visează ei în birouri? Cine propune specializările şi mai ales numărul de clase? Se ţine cont de capacitatea elevilor şi de piaţa muncii sau de necesarul de ore pe care profesorii trebuie să-l aibă ca să nu le fie desfiinţată catedra? Ultimul lucru pe care ni-l dorim este să avem profesori şomeri şi tineri neşcoliţi. Dar punem, se pare, căruţa înaintea calului. Căci dincolo de grija pentru locurile de muncă este consecinţa unor generaţii nepregătite pentru viaţă. Să facem deci strategii pentru elevi şi nu pentru profesori.
