Inspectoratul Şcolar Suceava a informat că 197 de cadre didactice au obţinut note între 7 şi 10 la examenul de titularizare. Un singur profesor, de matematică, a fost notat cu 10. Alţi 194 de candidaţi au avut note între 5 şi 7, în timp ce 154 au luat note sub 5. 7 este nota minimă pentru a ocupa un post de titular în învăţămînt. Eventualele contestaţii pot fi depuse pînă mîine, inclusiv. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 august. La testare s-au prezentat 598 de cadre didactice. 59 de candidaţi au absentat, 50 s-au retras din sală fără a preda lucrarea, iar unul a fost eliminat din cauză că îi sunase telefonul în timpul probei. În judeţ au fost scoase la concurs 604 posturi, dintre care numai 94 au viabilitate mai mare de 4 ani şi pot fi ocupate pe durată nedeterminată.






