
Suceava pe care ne-o dorim există. Mă rog, vorbesc în nume personal şi mă refer la un oraş liniştit dar animat, cu evenimente multe şi de nişă care să bucure grupuri sociale cît mai diverse, cu standarde de calitate şi cu pretenţii, aşa cum ar trebui să aibă orice comunitate care se respectă. Această Suceava este încă foarte timidă, dar se străduieşte foarte tare să treacă peste asta şi să se arate în deplinătatea ei. În ciuda faptului că locuim într-un oraş pe care-l numim la unison gri, urît şi pe alocuri chicios, din cînd în cînd se întrevede fie un colţ colorat, fie unul înflorat sau, şi mai bine, populat cu un soi nou de oameni. Aproape inexplicabil, într-una din zilele trecute, centrul oraşului a avut vreme de o oră o altă faţă: esplanada pe care de obicei o vedem ca pe o întindere de gresie chinezească, ceea ce de fapt este, s-a transformat într-o mare de fete frumoase şi biciletele lor, de toate mărimile, vîrstele şi modelele. Le-au fost alături fustiţelor pe biciclete chiar şi unii domni care au avut urechi să le audă invitaţia şi kilt-ul de rigoare ca s-o şi onoreze. Plecarea pe traseu, prin cartierele oraşului, n-a lăsat locul gol. Ca din senin treceau pierduţi cu harta în mînă cîţiva turişti francezi, apoi, la vale, un cuplu exotic, tot de pe meleaguri străine, ceva mai tatuat decît permit canoanele locale. La scurt timp, a trecut, în plimbare, un grup de sobri intelectuali cu origini diverse dar cu preocupări comune. Erau, se pare, oaspeţi veniţi la Suceava cu prilejul Festivalului mondial de film amator UNICA. Le-au urmat ca-ntr-o defilare regizată un grup de adolescente cu bocanci şi păr lung, pline de bucurie, aflate în drum spre Cetatea de Scaun unde începea Festivalul internaţional de rock Bucovina Rock Castle. Nici nu ştiu cînd trecuse ora cu pricina că fustiţele pe biciclete au invadat din nou esplanada. Un deja vu suficient cît să mă facă să mă întreb „ce s-a întîmplat cu oraşul Suceava”? Cine ştie, poate că încet, încet, se face el mare şi frumos!







