
Ministerul Energiei vrea să acorde un ajutor financiar Companiei Naţionale de Uraniu, pentru salvarea acesteia, iar în acest sens a supus consultării publice o Ordonanţă de Urgenţă. Pe pagina oficială a Ministerului Energiei scrie că „ajutorul de salvare în cuantum de 62 de milioane de lei, plătibil în două tranşe, a fost solicitat pentru ca societatea să aibă continuitate în activitate, în contextual dificultăţilor întîmpinate pe parcursul ultimilor ani şi din cauza pierderii celor două surse de venit (contractul comercial încheiat cu SNN şi contractul încheiat cu ANRSPS)”. Ministerul Energiei a notificat pe 8 septembrie Comisia Europeană privind ajutorul de salvare a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU). În urmă cu cîteva zile, aproximativ 60 de mineri de la Crucea au protestat în faţa Palatului Administrativ Suceava, solicitînd sprijin pentru ca exploatarea de uraniu să nu se închidă. Minerii i-au înmînat un memoriu prefectului Constantin Harasim.






