
Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a solicitat primăriilor ca împreună cu medicii de familie să formeze echipe de control pentru a identifica şi monitoriza categoriile de persoane vulnerabile din zonele izolate, dar și pentru a le asigura acestora accesul la locuințe și dacă este cazul stocul de lemne de foc. Prefectul a formulat cererea avînd în vedere că pînă mîine, inclusiv, județul nostru este sub atenționare cod portocaliu de ger. De asemenea, în baza unei dispoziţii a secretarului de stat Raed Arafat, prefectul a mai solicitat autorităților locale să dispună măsuri pentru curăţarea drumurilor către unitățile sanitare, pentru facilitarea aprovizionării locuitorilor cu alimente și lemne de foc, pentru permiterea circulaţiei ambulanţelor sau a autospecialelor de stins incendii, dar și monitorizarea locurilor frecventate de persoanele fără adăpost, în vederea plasării lor în centre de supraveghere temporară. În același timp, s-a cerut asigurarea accesului în unităţile de învăţămînt, astfel încît acestea să poată fi redeschise începînd de miercuri, 11 ianuarie. Din cauza vremii, cursurile sînt suspendate astăzi și mîine.






