Noul șef al Poliției Rutiere Suceava, inspectorul Gabriel Apopei, în vîrstă de 29 de ani, crede că va face față funcției. El a fost împuternicit la conducerea serviciului pe 17 februarie și a spus că nu știe dacă va participa la concursul pentru fixarea pe post. Gabriel Apopei a afirmat că în momentul în care a fost propus în funcția de comandă a explicat conducerii IJP că se simte tînăr pentru a ocupa un astfel de post, însă a primit asigurări că nu există un impediment atîta timp cît își face treaba. El a menționat că își dorește o colaborare bună cu instituțiile cu atribuții pe linie de siguranță rutieră și o sporire a efectivelor din stradă, pentru prevenirea accidentelor în intervalele critice. Inspectorul Apopei a terminat Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2010. Între 2010 și 2012 a activat la IJP Ilfov ca șef de formațiune de Poliție Rutieră, la Chitila. În anii 2012 și 2013 a fost ofițer operativ la Secția Poliției Rurale Păltinoasa, iar din august 2013 și pînă-n prezent a lucrat la Biroul Drumuri Naționale din cadrul Poliției Suceava.





