O chestiune de abordare

Întotdeauna e o chestiune de abordare: dacă mulţi români ar spune „omul este măsura lucrurilor”, la noi, în Bucovina cea aleasă, se va prefera „omul sfinţeşte locul”. Iar comparaţiile pot fi extrem de relevante. La Suceava, regulamentele de ordine interioară impuse de Consiliul Local sau de Consiliul de Administraţie al Societăţii de Transport Public Local sau cele două împreună interzic călătoria animalelor de companie în mijloacele de transport în comun. Nu cumva să se amestece mirosul de cîine cu cel de vacă sau cu cel de revizie tehnică la furnizorul de apă caldă. Nu cumva să atingă patrupedele cu labele lor microbuzele maxi-taxi, care, se vede cu ochiul liber, sînt numai bune de casat. Noi sîntem oameni fini şi rafinaţi şi nu ne-amestecăm cu animalele, la fel cum nu călcăm nici iarba, pentru că preferă pavelele. Factorul decizional a hotărît că pe principiul viii cu viii şi morţii cu morţii, se impune şi oamenii cu oamenii, animalele cu animalele. Aşa că, dacă nu ne convine, problema e a noastră, nu a lor. Dar vă spuneam, în funcţie de abordare, şi problemele pot fi diferite. De pildă, proprietarii de cîini din Cluj-Napoca se confruntă cu o altă situaţie. De săptămîna viitoare, vor trebui să cumpere bilete animalelor dacă vor să călătorească îmreună cu mijloacele de transport în comun, urmînd să evite orele de vârf şi autobuzele aglomerate şi să aşeze cîinii la un metru distanţă de călători. Absolut rezonabil, atît omeneşte cît şi economic vorbind. În paranteză fie spus, dar important de menţionat, de dragul informării, e faptul că aceeaşi consilieri clujeni au hotărît şi faptul că deţinerea unui cîine în apartament nu poate face obiectul impunerii de taxe ori cheltuieli în sarcina proprietarului sau deţinătorului. Mergînd mai departe, la Bruxelles, a noastră capitală europeană, animalele de companie au voie aproape oriunde: în metrou, în autobuz, în magazine, în supermarket (chiar şi în zona de alimente) iar cu derogare, chiar în spitale sau centre de îngrijire paliativă. De ce? Pentru că acolo oamenii contează cu adevărat iar animalele sînt parte importantă din viaţa lor. Este, aşadar, o chestiune de abordare. Alţii cu oamenii, noi cu sfinţitul.