
Medicul Maricela Cobuz, deputat PSD de Suceava, a propus construirea unui cadru legislativ prin care să se definească termenul de siguranţă a pacientului. Conform unei declaraţii politice susţinute în plenul Parlamentului, doamna Cobuz a spus că legislaţia ar trebui însoţită de modul de aplicare, astfel încît actul medical în România să fie în armonie cu normele europene şi să confere protecţie pacientului. Doamna Cobuz a arătat că în ţara noastră nu există în momentul de faţă un act legislativ prin care să se definească termenul de siguranţă a pacientului şi nici o strategie în care să fie tratată problema siguranţei pacientului la nivel naţional. Deputatul PSD arată că acest lucru se întîmplă deşi din partea Comisiei Europene a existat un raport cu privire la punerea în aplicare a prevederilor şi recomandărilor Consiliului încă din anul 2012. În acest raport s-au enumerat 13 acţiuni de punere în aplicare, dintre care România a pus în aplicare doar una singură, cea de includere a siguranţei pacienţilor în educaţia şi formarea personalului sanitar.







