Luînd în calcul doar categoria adulți, vîrsta nu poate și nu trebuie să fie un impediment. Totuși, nu se poate să nu realizăm că odată cu creșterea ei, ne transformăm. Nu în bine, cel puțin fiziologic. Oricît nu ne place, trebuie să admitem că ne deteriorăm. Sigur, drepturile noastre ca oameni ar trebui să rămînă aceleași cu condiția să luăm decizii impuse de decență și deplina conștiință de sine. Cînd propriile noastre acțiuni încep să încurce bunul mers al lucrurilor, cînd pur și simplu nu mai ținem pasul cu realitățile, e de bun simț să facem un pas în spate și să acceptăm că odată cu dobîndirea înțelepciunii senectuții, trebuie să renunțăm la chestiuni precum carnetul de șofer. Cred sincer că s-ar impune limită de vîrstă pentru șofatul pe drumurile publice. E o chestiune de siguranță rutieră iar precedentele demonstrează din plin riscul crescut al acestor circumstanțe. Sigur că e dreptul oricărui om care a dobîndit legal un permis de conducere să-l folosească. Cu mențiunea că la 85 de ani, oricît de bine s-ar ține un om la vîrsta asta, nici nu mai vede foarte bine, nici nu mai aude, cît despre reflexele atît de necesare șofatului, nu are cum să le mai aibă. Nici vorbă de discriminare, trupul nu mai ascultă mintea în aceleași condiții în care omul a trăit o viață întreagă. Sigur că un astfel de conducător auto ar putea avea marele atu al experienței numai că după un număr de ani, acest avantaj nu mai are vreo relevanță. Nici nu e de mirare accidentul petrecut în weekend la Ilișești, cînd o ambulanță a fost avariată din cauza unui șofer de 85 de ani care nu a acordat prioritate ieșind de pe un drum secundar. Vîrsta îi este circumstanță atenuantă, omenește vorbind. Legal însă ar trebui să fie exact acel element care să-i interzică șofatul pe drumurile publice. Iar dacă e vorba de drepturile omului, eu am ales deja între dreptul la șofat și dreptul la siguranță rutieră a tuturor participanților la trafic.
