Bag mîna-n foc că nu știți cine este Brigitte Trogneux. Nici nu aveți cum, pentru că nu vă e clar, deocamdată, nici cine e Emmanuel Macron. Dacă vă spun însă cu alte cuvinte, veți înțelege imediat despre cine e vorba. Ați auzit probabil, măcar din întîmplare, că duminică, în Franța, a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale – un scrutin esențial pentru viitorul Europei și al lumii. Dar, dacă nici asta nu v-a atras atenția, cu siguranță ați aflat despre candidatul francez căsătorit cu o doamnă cu 25 de ani mai în vîrstă decît el. Ba chiar mai dramatic, doamna cu pricina i-a fost profesoară. Strigător la cer, imoral, inadmisibil și multă, multă bășcălie – asta a fost reacția generală a publicului vizavi de, foarte posibil, viitorul președinte al Franței. Nouă, românilor, ni se pare absolut firesc, ca Donald Trump să fie însoțit, la propriu, de o mult mai tînără, frumoasă și delicată doamnă Trump. Nu ne deranjează, ba chiar ne place și empatizăm perfect cu personajul. Așa e legea firii, un bărbat oricît de bătrîn, portocaliu sau respingător ar fi, își permite, dacă e potent financiar, să cumpere orice și mai cu seamă femei apetisante, de vîrsta propriilor copii. Dacă femeia e și emigrantă, e trofeul ideal. Cazul lui Emmanuel Macron este taman pe dos, cum numai Europa cu America pot fi. E limpede că în privința cuplului francez nu se poate vorbi în termeni de business și nici măcar de vînătoare de trofee, dar situația invită la scandal de presă, dată fiind apetența publicului pentru spectaculos. La ce scor a obținut duminică Macron și la ce șanse are de a deveni președintele Franței, e limpede că electoratul francez a digerat această informație și a trecut cu eleganță peste picanterie. Românii însă nu pot să accepte așa ceva. Fie e pudoare, fie comic de situație, fie invidie, așa ceva nu există! Nu ne interesează cine e Brigitte Trogneaux, nici de ce anume a ajuns să-și ia un soț cu un sfert de secol mai tînăr, deșii unii sigur au o explicație pentru asta. Nu vrem să știm exact nici cine e Macron acesta, atîta vreme cît nu e nici macho dar nici garcon. Dar tocmai pentru că tînărul politician are ceva realizări semnificative care țin de alte performanțe decît cele masculine, nu pare a fi unul de-al nostru. Ca urmare, nu ne rămîne decît să ne dăm coate și să rîdem bărbătește pe sub mustață. Ca trăsătură generală, se poate spune că suntem misogini, dar dacă vrem, găsim noi energie să fim și puțin misandrini.
