Pîrtia de schi din masivul Rarău ar putea deveni funcțională la iarnă. Primarul de la Cîmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a declarat că proiectul este finalizat în proporție de 99,9% și că deja au fost demarate procedurile pentru omologarea și testarea instațiilor. El a mai spus că săptămîna viitoare va fi semnat contractul de delegare și gestiune. Primarul a adăugat că drumul spre pîrtie a fost reparat integral cu fonduri din bugetul local. Pe de altă parte, Mihăiță Negură a spus că pîrtia de pe Rarău va fi administrată de firmele „Calcarul” și „Maghebo”, și nu de autoritățile humorene, așa cum și-ar fi dorit primarul Humorului, Marius Ursaciuc. Primarul Cîmpulungului a afirmat:„Sînt chestiuni copilăreşti pe care nu vreau să le comentez. O instalaţie de 15 milioane de euro, o instalaţie atît de performantă, trebuie administrată de specialişti, care au construit, care ştiu despre ce este vorba. Nu oricine poate să gestioneze instalaţia, nu este asemenea unui derdeluş”.








