Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs în această dimineaţă pe E 85, pe raza localităţii Dănila. În accident au fost implicat două autoturisme, iar două persoane au fost găsite încarcerate. Au intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanță SMURD, şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Încarceraţi erau un bărbat de 70 de ani şi unul de 55 de ani, cel de-al doilea aflîndu-se în stare de inconştienţă. Şi cea de-a treia victimă, o tînără de 21 de ani, a fost transportată la spital.







