Ieri, lucrătorii din Vama Siret au confiscat 137 de kilograme de tutun aromat pentru narghilea în valoare de 1.370 de lei. Marfa de proveniență ucraineană era ascunsă într-un microbuz condus de o botoșăneancă de 47 de ani. Femeia a fost amendată cu 5.000 de lei. Pe de altă parte, polițiștii de frontieră de la Sectorul Brodina au capturat trei colete care conțineau 4.500 de pachete de țigări de contrabandă. Ei au descoperit coletele abandonate pe raza comunei Ulma. Sînt efectuate verificări pentru identificarea persoanelor implicate.








