A fost un medic apreciat de pacienţi. În calitate de şef de secţie, funcţie pe care a deţinut-o mulţi ani de zile, a fost bine privit de subalterni şi de colegi. A fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. A condus şi Spitalul Judeţean Suceava pentru o vreme. Dacă-mi aduc bine aminte, chiar pentru două vremi. A fost şef al Colegilor Medicilor Suceava. A fost secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. Dacă Spitalul Judeţean Suceava arată atît bine, acest lucru i se datorează şi domniei sale. Ca secretar de stat a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a obţine fonduri pentru cea mai mare unitate medicală din judeţul nostru. A salvat de la închidere spitalul de la Gura Humorului. Cît a fost la Bucureşti s-a comportat în aşa fel încît a lăsat loc de „bună ziua”. Îi răspund la telefon şi-n ziua de astăzi medici din toată ţara, directori de spitale şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. A răspuns mereu la telefon, ajutîndu-i cu o consultaţie, cu un sfat sau cu o intervenţie la alţi colegi medici pe cei apropiaţi sau mai puţin apropiaţi de domnia sa. A fost şi membru al Consiliului Local Suceava şi al Consiliului Judeţean. Încă mai este consilier local. Pe scurt, foarte pe scurt, acesta este medicul ginecolog Cristian Irimie. Pe 1 mai, domnul Irimie iese la pensie. Teoretic. Practic, ultima zi de serviciu a lui Cristian Irimie este astăzi, 27 aprilie. După o carieră cum mulţi medici, şi nu numai, şi-ar dori să aibă, domnul Irimie se desparte de meserie şi de Spitalul Judeţean. Cu siguranţă că ar mai fi continuat, însă nu a fost lăsat să o facă. Dacă eşti doctor asta nu înseamnă că boala te ocoleşte. Vorba aia: boala nu ştie carte. Bine, Cristian Irimie nu este perfect. Normal. Dar nu despre greşelile şi punctele slabe ale domnului Irimie este vorba astăzi. Pensie cît mai lungă, domnule doctor!






