În perioada 1-3 iunie, polițiștii rutieri suceveni au constatat nouă infracțiuni și au aplicat 628 de amenzi în valoare de 309.500 de lei în cadrul unor acțiuni pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al vitezei excesive. Totodată, polițiștii au retras 15 certificate de înmatriculare și au reținut 70 de permise de conducere. 37 de permise au fost reținute pentru viteză.






