O femeie de 75 de ani, din Pojorîta, a suferit arsuri de gradul II la nivelul feței în timpul unui incendiu izbucnit în gospodăria sa din cauza scurgerilor de butan dintr-o butelie de aragaz. Paramedicii SMURD i-au acordat femeii primul ajutor, iar după stabilizare au transportat-o la spitalul din Cîmpulung. Flăcările au distrus acoperișul unei construcții corp comun formată din adăpost de animale, magazie de materiale și bucătărie de vară pe aproximativ 100 de mp. Au mai ars interiorul magaziei, aproximativ o tonă de fîn, 5 metri cubi de lemn, aparate electrocasnice și materiale textile. De asemenea, s-au degradat pereții și tavanul bucătăriei de vară, obiecte de mobilier și pereții adăpostului de animale, și au murit 10 păsări de curte. Pompierii au stins incendiul cu ajutorul a două autospeciale. Ei au salvat casa și o construcție anexă.





