Interesantă dezvăluirea făcută de deputatul Pro România de Suceava, Cătălin Nechifor, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, referitoare la circuitul banilor în ţara asta. Pe scurt, domnul Nechifor a afirmat că o firmă din Spania şi-a umplut buzunarele cu 6 milioane de lei fără să facă mare lucru, după care a şters-o acasă, la mare, la soare. Schema aplicată a fost următoarea: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a impus nişte condiţii de participare la licitaţie pentru construirea şoselei de centură a Sucevei pe care firmele româneşti nu le-au putut îndeplini. Condiţiile se refereau la partea financiară, iar firmele noastre rupte în fund nu aveau cum să demonstreze că stau pe saci întregi de bani. Pentru a face şi ele un ban, nişte firme româneşti s-au asociat cu firma spaniolă Obras Publicas Y Regadios, ca să poată îndeplini toate condiţiile impuse de organizatorul licitaţiei, adică firma Ministerului Transporturilor. A spus domnul Nechifor: „Eu nu am văzut picior de spaniol pe la centura asta, nici măcar utilaje, și stau și mă întreb de ce s-or fi băgat spaniolii ăștia, că nu-i văd pe aici? Am studiat puțin pentru că și-au luat un comision de 10% deja. Asta e informația pe care o am eu. Acea firmă spaniolă și-a luat 10% comision, asta înseamnă că din valoarea licitată de 61 de milioane de lei plus TVA spaniolii deja și-au luat partea lor și mă întreb dacă diferența de bani mai este suficientă să închidem lucrarea. De ce au luat 10%? Simplu. Nici Lungu, nici Stan, nici Flutur, nici eu nu aveam autoritatea să construim, ci cei de la București o fac. Punînd condiții de calificare financiară foarte sus, ceilalți ofertanți au trebuit să-și ia un ajutor de nădejde, o firmă puternică care nu a cerut decît 10% din valoarea contractului ca să-i ajute cu două hîrtii, cu acea adresă cu antetul firmei în care spun că au experiență tehnică și financiară similară în valoare de nu știu câte milioane”. Numai firmele româneşti au fost tîrîte prin instanţe de-a lungul timpului. Apoi, la lucrările mari, firmele româneşti nu au acces ori au numai atunci cînd se cuplează cu firme avute din străinătate. Grosul fondurilor europene, alea puţine pe care România reuşeşte să le atragă, trebuie să se întoarcă acasă, adică în Spania, Franţa, Germania şi-n alte ţări din vechea Europă. Credinţa mea este că asta e politica de stat a României: să faulteze cît poate firmele româneşti şi să permită firmelor străine să încarce banii cu lopata după care să plece la mare, la soare, fără să fi lăsat ceva în urmă. Şi pentru politica asta de stat nu răspunde nimeni. Nici nu o să răspundă, fiindcă spatele este asigurat datorită serviciilor prestate pentru alţii.
