Fotbalul sucevean şi caii verzi de pe pereţi

Minune fotbalistică. În cea mai recentă etapă din liga a III-a, toate cele trei echipe din judeţul nostru, adică Foresta Suceava, Bucovina Rădăuţi şi Şomuz Fălticeni, au cîştigat. Greu, dar au cîştigat. Nu ştiu dacă a mai fost etapă atît de bună pe toată linia pentru fotbalul sucevean în actuala ediţie de campionat. Bucovina se descurcă cel mai bine, Foresta are un parcurs în valuri, iar Şomuzul încearcă să scape de retrogradare. Unde sînt vremurile de altă dată cînd judeţul avea o echipă în prima ligă, măcar o echipă în liga a II-a şi vreo două echipe în liga a III-a? Sau vremurile în care judeţul avea o echipă în prima ligă, pe Foresta? Pe vremea aia, suceveanul Constantin Gheorghe era arbitru internaţional, iar pe vremea aialaltă Marin Barbu o antrena pe Foresta. Am făcut o postare referitoare la meciul Suedia – România înainte de desfăşurarea acestuia, înainte ca ai noştri să piardă cu 2-1. După meci, Constantin Gheorghe, tatăl cunoscutului arbitru internaţional de tuşă Sebastian Gheorghe, a scris: „Atîta timp cît joacă cei care sînt rezerve în străinătate sau evoluează la echipe mediocre nu vom avea o echipă puternică. Ne îmbătăm cu apă rece”. Corect. La fel de corect a fost şi mesajul lui Marin Barbu: „Noi am cultivat pietre şi vrem să culegem roşii. Ce am investit aia primim”. Iată opiniile a doi oameni care se pricep, amîndoi venind din iarbă, cum se spune. Domnul Gheorghe în calitate de arbitru, iar domnul Barbu în calitate de fotbalist, dar şi de antrenor. Cuvintele lui Marin Barbu le-aş folosi şi pentru fotbalul sucevean. Însă, întrebarea este: noi am cultivat ceva? Noi, la Suceava, am cultivat roşii? Dar nu pentru a le arunca în adversari, ci pentru a face salatele cu care să-i hrănim sănătos pe fotbaliştii de-aici. Suceava nu prea a cultivat nimic, preferînd mult timp să aducă marfă de import, din aia din plastic şi fără gust. Aşa că nu putem visa că vom avea prea curînd fotbal mai de Doamne-ajută în acest judeţ. Măcar o echipă de liga a II-a, că a visa la o echipă de liga I în viitorul apropiat înseamnă a visa la nişte cai verzi alergînd pe pereţi.