Aeroportul Suceava are cei mai puţini poliţişti de frontieră din ţară, în ciuda creșterii traficului și a numărului curselor de sezon. La aeroportul din Salcea sînt numai 10 polițiști, iar problema se va agrava din 2 iulie. De la acea dată, poliţiştii vor trebui să fie la datorie şi pe timp de noapte, întrucît cursa de Londra va ateriza la ora 03.30 şi va decola la ora 06.00. Surse demne de încredere spun că pentru a evita cozile de la ghişee la intrarea şi ieşirea din ţară, Ministerul de Interne ar trebui să mai angajeze cel puţin şase poliţişti. Conform datelor prezentate de șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, în perioada 1 ianuarie-11 iunie 2019, Aeroportul „Ştefan cel Mare” a înregistrat peste 160.000 de pasageri, cu 21% în plus față de aceeași perioadă a anului trecut. El a apreciat că dată fiind dinamica, pînă la sfîrșitul anului se va ajunge la aproximativ 400.000 de călători. Gheorghe Flutur a precizat că pe aeroportul de la Salcea sînt operate 41 de curse, din care opt charter și celelalte regulate.







