„Părinții mei, foarte tineri atunci cînd m-au avut, Valeria, învățătoare, iar tatăl meu, Viorel, inginer. Amîndoi părinții mei au fost din familii de țărani vrednici, ambii din Mitocu Dragomirnei. În anul 1957, cînd m-am născut eu, ei aveau 22 de ani, tata era student în anul IV la Facultatea de Electromecanică la Politehnica din Iași, iar mama învățătoare în comuna natală, la Școala Mitocu Dragomirnei. Tata a terminat Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde a avut profesori de o calitate deosebită, Ion Nimiţan și Bujdei la matematici, Sbira la chimie, Dimitrie Loghin la desen, director profesorul Obadă. Mereu mi-a vorbit despre ei și educația pe care a primit-o în liceu, pe care îl prețuia foarte mult. Coincidența a făcut ca să fim, mult mai tîrziu, vecini cu profesorul și renumitul pictor Dimitrie Loghin. Mama nu a schimbat locul de muncă. Timp de 44 de ani ea a învățat mai multe generații de copii din aceeași familie. Sînt bunici și nepoți ai aceleași familii cărora mama mea le-a pus condeiul în mînă. Nobilă misiune! De asta și acum oamenii din sat, unde adesea mă duc, mă numesc pe mine și acum « băiatul doamnei învățătoare Valeruța ». O lungă perioadă de timp erau două clase paralele în Școala Generală din Mitoc, așadar putem spune că pe acel interval mama a învățat jumătate din sat. Mereu l-am avut exemplu pe tatăl meu. Dacă mama s-a îngrijit aproape și intens de educația mea, însușirea temeinică « a celor 7 ani de acasă », respectul față de oameni, cultura muncii, modul atent și implicat de lucru în colectiv, dragostea față de cel apropiat și credința în Dumnezeu, tatăl a fost modelul profesiei, pe care am și urmat-o de altfel, ca o tradiție în familie. Tata a lucrat la Combinatul de Celuloză și Hîrtie – CCH, actualul AMBRO, și apoi la Întreprinderea de Fibre Artificiale – IFA, ca director tehnic. Foarte bun profesionist, inginer de concepție și proiectant, la numai 32 de ani a fost numit inginer șef la CCH, cu atribuțiuni de mecano-energetic și întreținere, adică mentenanță în noile organigrame industriale”. Vă întrebaţi, probabil, ce-a fost asta. A fost parte din materialul trimis redacţiei Jupânu’ pentru rubrica „Copiil fiind vise cureieram”, pentru ediţia din această săptămînă. Numai că răspunsurile invitatului au fost foarte lungi, iar această bucată nu a mai putut intra, nemaifiind spaţiu tipografic. Şi, oricum, rubrica nu este despre părinţi, ci despre copii. Însă, nu puteam să nu valorific acest text. Ar fi fost păcat, pentru că e vorba despre dragostea şi respectul pentru părinţi, o dragoste şi un respect de care toţi părinţii ar trebui să aibă parte. Cel care într-un interviu despre el a scris atît de mult şi cu atîta admiraţie despre părinţi se numeşte Radu Pentiuc şi este şeful Departamentului de Electrotehnică din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Felicitări!
Cu dragoste şi respect faţă de părinţi
