Săptămîna trecută s-a încheiat cu vizita ministrului PSD al Transpoturilor, Răzvan Cuc, pe şantierele şoselelor de centură de la Suceava şi Rădăuţi. Însoţitorii săi au fost prefectul Mirela Adomnicăi, care a fost numit în funcţie de PSD, senatorul PSD Virginel Iordache, deputatul PSD Eugen Bejinariu şi deputatul ALDE Ştefan Alexandru Băişanu. La Rădăuţi s-a alăturat grupului de însoţitori primarul PSD al Rădăuţilor, Nistor Tătar. La Suceava nu a fost loc şi pentru primarul PNL, Ion Lungu, cu toate că acesta s-a numărat printre iniţiatorii proiectului şi cu toate că municipiul Suceava urmează să fie principalul beneficiar al şoselei de centură. Cu o zi înainte a fost inaugurat cel mai mare spaţiu de joacă din municipiul Suceava, cel de pe strada Amurgului. La eveniment au participat primarul PNL, Ion Lungu, viceprimarul PNL, Lucian Harşovschi, şi viceprimarul PMP, Marian Andronache. N-a fost picior de consilier local, cu toate că aleşii locali şi-au dat acordul pentru amenajarea spaţiului de joacă din Burdujeni. Săptămîna începuse cu pelerinajul de la Putna prilejuit de împlinirea a 515 ani de la trecerea la cele veşnice a lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. Programul Ştefanian este o invenţie a preşedintelui PNL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. Acesta s-a plasat în fruntea pelerinilor, printre cei care au făcut drumul, cîntînd, de la intrarea în comuna Putna şi pînă la mănăstirea unde-şi doarme somnul de veci voievodul, numărîndu-se numai primari PNL. Cred că este clară sublinierea că cele două mari partide trăiesc în lumi paralele şi că nici unul nu vrea să se apropie de celălalt. Unul ca să nu ia ciumă roşie, iar celălalt ca să nu se îmbolnăvească de febră galbenă. PSD-ul are Suceava lui, iar PNL-ul Suceava lui. Bine ar fi dacă realizările ar fi pe măsura orgoliilor. Din păcate avem orgolii multe şi realizări puţine. Hai Suceava!






