Am găsit un mesaj emoţionant postat pe pagina de Facebook a asociaţiei Rotary Club Suceava, organizatoarea celei de-a VIII-a ediţii a „Simfoniilor de toamnă”. Mesajul îi aparţine Nicoletei Cojocari şi sună aşa: „Mulțumim din suflet pentru acest grandios spectacol pe care ni l-aţi oferit și în acest an! Am urmărit tot spectacolul cu sufletul plin de o bucurie de nedescris și cu lacrimi în ochi! Sub lumina reflectoarelor mi-am închipuit că fiica mea, Oana, (care nu poate merge) e una din acele frumoase balerine. A fost ca un vis frumos care s-a sfîrșit repede, dar care a lăsat amintiri minunate în sufletele noastre care mai mereu au fost umbrite de dureri…. Ne înclinăm în faţa dumneavoastră și vă mulțumim pentru toată munca depusă pentru a face bucurii oamenilor ca noi! Dumnezeu să vă ajute în tot ce faceți! Îmbrățișări și aprecieri sincere!”. Na, ce să mai spui după un asemenea mesaj? Sau ce să le spui celor doi-trei indivizi care se dau creştini din cap pînă în picioare şi care fac reclamaţii peste tot cerînd interzicerea „Simfoniilor de toamnă”, care în acest an au adus pe scena din centrul municipiului Suceava Filarmonica şi Baletul din Chişinău? Evenimentul a adunat laolaltă cam 8.000 de oameni. Şi numai 7.000 sau numai 6.000 să fi fost şi tot ar fi fost bine într-un municipiu cu 100.000 de locuitori, care uneori îţi dă senzaţia că ieri a venit de la coada vacii şi încă nu s-a acomodat cu statutul de orăşean. Un municipiu în care vîjîie în dreapta şi-n stînga maşini din care răsună manele, în care cojile de seminţe îşi fac loc pe trotuar de chiştoacele de ţigări, în care lumea aleargă de colo-colo nervoasă şi pusă pe scandal şi în care fumul furnalelor fostelor întreprinderi a fost luat de fumul produs de grătarele încinse. „Simfoniile de toamnă” au arătat că Suceava poate fi şi altfel: civilizată, elegantă şi sensibilă.









