Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a afirmat într-o conferință de presă că unul din obiectivele sale a fost acela privind reducerea numărului accidentelor rutiere grave, iar acest lucru s-a concretizat prin scăderea numărului de morți. Prefectul a subliniat că în primele zece luni din 2019, pe șoselele din județ s-au înregistrat 225 de accidente grave soldate cu 66 de persoane decedate, față de 296 cu 105 morți în 2017. Mirela Adomnicăi a arătat că, astfel, s-a reușit ca după șase ani Suceava să nu mai fie lider național la acest capitol, ci pe locul secund. Prima poziție este ocupată de Constanța. Prefectul a adăugat că ceea ce o îngrijorează este că majoritatea victimelor s-au înregistrat în rîndul pietonilor, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multă educație rutieră.









