Radio Top: Doamna Adomnicăi, dumneavoastră, în urmă cu cîteva luni, cînd erați prefect al județului Suceava, l-ați felicitat, l-ați decorat, i-ați oferit o distincție Înaltului Pimen și l-ați trecut în Cartea de onoare a valorilor bucovinene. Se întîmpla în toamna anului 2019, mai exact în luna septembrie, la cîteva zile după ce Înaltul a împlinit 90 de ani. De aici ați plecat, de la faptul că a făcut 90 de ani?
Mirela Adomnicăi: Mărturisesc că rememorînd ședința Colegiului Prefectural din luna septembrie 2019, în care invitat de onoare a fost Înalt Prea Sfinția Sa, am simțit, dacă vreți, o mulțumire sufletească. A fost ultima distincție primită de Înalt Prea Sfinția Sa, o Diplomă de Excelență, iar Cartea de onoare a valorilor bucovinene, unde a așternut cîteva gînduri, am simțit că a însemnat pentru Domnia Sa o oficializare, dacă vreți, a adopției în Bucovina. Pentru că a iubit foarte mult Bucovina. Tot timpul a zis că este copilul răsfățat al bucovinenilor. Și am, dacă vreți, o satisfacție pentru că i-am făcut această bucurie și a simțit oficializarea acestei apartenențe la un colț de lume pe care sau de care s-a simțit legat sufletește.
Radio Top: Da, doamna Adomnicăi, Înaltul Pimen, 90 de ani, o activitate foarte, foarte bogată, a primit tot felul de distincții, de premii… L-a mai impresionat, la 90 de ani, să primească o distincție din partea Instituției Prefectului Suceava?
Mirela Adomnicăi: Înainte de a-i face invitația la acea ședință a Colegiului Prefectural am avut o discuție cu Înalt PreaSfinția Sa. O discuție care a durat mai multe ore și în care mi-a povestit ce îl leagă de Bucovina și cum a ajuns în Bucovina. Și am simțit că parcă era mai bucovinean decît mulți dintre noi care ne-am născut aici. Și dacă mă întrebați dacă a contat faptul că a împlinit 90 de ani și acesta a fost motivul? Nu. Pur și simplu, toate cele făcute pentru Bucovina, pentru bucovineni, au constituit motivul pentru care am simțit că trebuie să ajungă și Domnia Sa în Cartea de onoare alături de alți bucovineni…
Radio Top: Dacă a stat de vorbă mai multe ore cu dumneavoastră înseamnă că a luat foarte în serios chestiunea și că avea niște emoții?
Mirela Adomnicăi: L-a bucurat foarte mult. Asta am simțit atunci. Repet, am dacă vreți o mică satisfacție pentru faptul că am reușit să fac un gest, așa spre sfîrșitul vieții Domniei Sale, care să fie o consfințire a apartenenței Domniei Sale în Bucovina. Iar, pe de altă parte, de-a lungul activității mele ca prefect, vă dați seama că am avut interferențe pe tot felul de subiecte cu Înalt PreaSfinția Sa, inclusiv legat de păduri, inclusiv legat de centrele de bătrîni pe care le gestionează Arhiepiscopia… Și nu toate discuțiile au fost amiabile, pentru că, după cum bine vă amintiți, a fost și un litigiu pe rolul instanțelor legat de… (n.a. – de păduri).
Radio Top: Mi-amintesc foarte bine… Am scris vreo 10-15 ani despre asta…
Mirela Adomnicăi: Da, și-a dorit foarte mult să doteze Arhiepiscopia, astfel încît monumentele din Bucovina să poată fi protejate și prin sprijinul Arhiepiscopiei. Și i-am înțeles buna intenție la vremea respectivă. Dar fiecare discuție care, să spunem, era în contradictoriu, de fiecare dată se termina cu binecuvîntarea mea și cu un zîmbet părintesc din partea Domniei Sale. Și asta este amintirea care mă urmărește acum legat de Domnia Sa. Și aseară am fost la priveghi pentru a-mi lua rămasbun. Am rămas impresionată de numărul mare de creștini care așteptau pentru același motiv acolo, în mod civilizat, păstrînd distanța socială. Dincolo de imaginile care au fost difuzate pe posturile naționale… Era multă lume și, cu smerenie, aștepta să își ia rămas bun…
Radio Top: Din nefericire…
Mirela Adomnicăi: A fost o mobilizare extraordinară pe Facebook pentru ultimul drum care va fi marcat pe traseu de creștini care vor ieși în costume populare pentru a-și lua rămas bun…
Radio Top: Doamna Adomnicăi, acuma Suceava e vedetă, în sensul negativ, și orice facem, orice mică abatere, e taxată și gonflată?
Mirela Adomnicăi: Așa e. E sentimentul că sîntem o țintă la modul negativ, unde indiferent ce facem, orice gest, care în alt context ar fi fost apreciat sau ar fi fost considerat un gest normal, acum se întoarce împotriva noastră. Și e păcat, pentru că Înalt PreaSfinția Sa ar fi meritat o înmormîntare așa cum i se cuvine unei înalte fețe bisericești… Și micul efort care s-a făcut pentru a scoate puțin din rutina impusă de condițiile determinate de pandemie… E păcat că se răstălmăcește așa… Și românii au o vorbă: „Despre morți numai de bine”. Și nu ar trebui să uităm și cu decență să ne luăm rămas bun. Și am mai spus-o și cu altă ocazie. Mi-am pus întrebarea: „Cum de s-a putut întîmpla ca înmormîntarea Domniei Sale să aibă loc în contextul ăsta restrictiv?”. Pentru că, repet, sînt convinsă că foarte mulți creștini ar fi vrut să-și ia rămas bun de la Domnia Sa. Și condițiile nu o permit…Și poate ar trebui să ne dea de gîndit… Adică, regretul pe care-l simțim e la dublu… În primul rînd, pentru că ne-a părăsit Înalt PreaSfinția Sa și faptul că nu putem să participăm, așa cum ar fi trebuit, la înmormîntarea sa poate ar trebui să ne pună pe gînduri… Și să-i prețuim mai mult pe cei pe care îi avem cît îi mai avem pe lîngă noi…
