Săptămîna viitoare cei aproape 300 de medici de familie din judeţul Suceava vor intra în posesia dozelor de vaccin împotriva gripei sezoniere. În campania de imunizare gratuită vor fi incluse doar persoanele cu vîrsta de 65 de ani sau mai mare. Adjunctul Direcţiei de Sănătate Publică, Marinela Grădinaru, a declarat că, în urma licitaţiei organizate de instituţie, Institutul „Cantacuzino” va livra aproape 44.000 de doze de vaccin faţă de 25.000-30.000 cît se estimase iniţial. Ea a spus că această creştere vine ca urmare a obţinerii unui preţ bun. Ministerul Sănătăţii a alocat foarte puţini bani judeţului Suceava pentru procurarea de vaccin antigripal. De obicei, judeţului îi erau repartizate peste 150.000 de doze în fiecare an pentru vaccinarea grupelor cele mai vulnerabile de a contacta boala.





