Directorul Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, Renato Tronciu, a fost depistat pozitiv la testul COVID și se află internat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava. Domnul Tronciu susține că medicii i-au spus că dacă ar fi întîrziat un pic, atunci viața sa ar fi fost în pericol. În această dimineață, domnul Tronciu a acordat un interviu prin telefon Radio Top.
”Prima persoană care a fost pozitivă am fost eu. Vreau să vă spun că a picat cerul pe mine”
”După ce a fost interpretat rezultatul, medicul mi-a spus că am ajuns la timp pentru a putea fi salvat”
”A fost mai greu să o anunț pe soție, că și ea are. Parcă nu merita…”
”A trecut glonțul din ruleta rusească pe lîngă noi”
”Dacă nu vrei și ai simptome pe care poți să le duci pe picioare poți să pleci încă din prima zi. Adică, te-ai prezentat la UPU și de acolo revii acasă. Este cazul unei colege care e tinerică, are 32 de ani, și a reușit să se externeze și se simte bine acasă. Cu regulile care sînt impuse de către DSP și de către spital”
”Toți s-au lămurit și acuma sînt foarte bucuroși că au făcut testul. Există așa o bucurie mare pentru cei care au ieșit negativ. Dar, dacă îi întrebați și pe cei care au ieșit pozitiv, sînt bucuroși pentru că au descoperit la timp”
”Să știți că am dat aici de oameni nemaipomeniți. Este vorba de doamna doctor Gavrilovici, de doamna doctor Ionuțu și de domnul doctor Ionuțu, care sînt pe COVID și au avut grijă de noi. Prima dată ne-au spus că știu prin ceea ce trecem pentru că și ei au avut COVID și că ne vor sprijini să ne vindecăm”
Sorin Avram: Domnule profesor, multă sănătate vă urez din start. Sînteți acum în Spitalul Județean Suceava pentru că ați fost depistat pozitiv COVID. La care secție sînteți internat, domnule profesor?
Renato Tronciu: Sînt la Spitalul Vechi pe secția de COVID.
S. A.: Și cine mai este? Dumneavoastră, soția și mai cine?
R. T.: Este și soția (profesoară de sport la tot la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” – n.r.), mai este doamna director adjunct și mai sînt cîțiva colegi. Au fost pe aici șapte persoane de la Colegiul „Mihai Eminescu”, iar acum sînt cinci internate. Două au plecat.
S. A.: Și cum vă simțiți acum?
R. T.: Acum mai bine. Este motivul și pentru care am acceptat să vorbesc.
S. A.: Domnule profesor, cum ați depistat că sînteți bolnav? Aveați simptome?
R. T.: Ideea a fost următoarea. Vineri am aflat că un coleg care a venit dintr-un eșalon superior la catedră a fost internat la spital (probabil că domnul Tronciu se referă la profesorul de fizică Mircea Popescu, care pînă în umră cu cîteva zile a fost și adjunct al Inspectoratului Școlar Suceava și care a fost depistat pozitiv la testul COVID – n.a). Nu am fost anunțat nici de dumnealui și nici de DSP. Am verificat, am văzut că așa este, știam că a fost în școală pentru chestii normale. Inclusiv a vorbit și cu mine, pentru normare, pentru orar, probleme de secretariat. Și imediat am făcut o anchetă la nivelul școlii, să vedem cu cine a luat contact. Am văzut că au fost multe persoane care au discutat cu dumnealui. Repet, că au mai apărut tot felul de discuții. Eu nu am spus niciodată că acea persoană ne-a molipsit și că ne-a infectat. Pur și simplu a fost o persoană de contact. Cînd DSP ne-a întrebat dacă am fost în contact cu domnul respectiv am zis că da, pentru că am discutat. Dar atît. Virusul putea să vină de la oricine. Acuma am intrat în criză cînd am văzut cîte persoane sînt implicate. Imediat am luat legătura cu domnul Filipciuc, managerul de la „Biotest”, care a organizat o caravană luni de dimineață. Noi oricum aveam de gînd să o facem cu dumnealui, dar un pic mai încolo. Am chemat luni dimineață caravana la nivelul școlii. Am luat legătura cu persoanele care s-au simțit rău. Am luat legătura cu ele inclusiv duminică. Eu aveam simptome de început. După aceea, luni mi-a fost mai greu. Am intrat primul la ora 07.00 dimineața, am făcut testul respectiv, după care au urmat și ceilalți colegi. Am schimbat partea de început de an școlar în online, ca să nu intrăm în contact cu elevii. Am rugat profesorii să nu vină decît în momentul în care au avizul dat de mine. Eu am primit toate avizele, eu am fost persoana care a avut misiunea ingrată să-i anunțe pe cei care sînt pozitivi. Prima persoană care a fost pozitivă am fost eu. Vreau să vă spun că a picat cerul pe mine. Cînd te uiți la o statistică națională, locală, județeană, vezi acolo niște cifre… În momentul în care am primit rezultatul mi-am dat seama că și eu fac parte din statistică… Numai că acum știam că intru acolo, la infectați. Nu știam cum ies, că acolo era cu însănătoșit sau decedat. Mi-am revenit repede. A fost mai greu să o anunț pe soție, că și ea are. Parcă nu merita… Apoi, am stat de vorbă cu ceilalți colegi și am încercat să-i lămuresc. Mă pregătisem dinainte, pentru că aveam simptomele, să le spun colegilor mei ce au de făcut. I-am liniștit, le-am explicat că nu există acea poliție medicală care să te aresteze și să stai neapărat la spital și că lucrurile sînt foarte clare. Dacă nu vrei și ai simptome pe care poți să le duci pe picioare poți să pleci încă din prima zi. Adică, te-ai prezentat la UPU și de acolo revii acasă. Este cazul unei colege care e tinerică, are 32 de ani, și a reușit să se externeze și se simte bine acasă. Cu regulile care sînt impuse de către DSP și de către spital. Apoi, poți să pleci după două zile, dacă medicul consideră că te simți bine. Sfatul meu a fost să stăm cît de mult aici, pentru că ești sub tratament. Cînd pleci acasă, tratamentul nu este același. Este unul care se poate da acasă, pentru că medicamentele specifice sînt numai în spital.
S. A.: Pînă la urmă, cîți dintre colegii dumneavostră de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” s-au testat?
R. T.: S-au testat cu banii pe care i-am primit de la primărie 120 de colegi. Mai sînt două persoane, cel care a fost internat inițial și soția lui, care s-au testat la un alt centru și separat de noi. Mai sînt încă trei persoane care s-au testat la un alt centru și două persoane care s-au testat la alte școli. Dacă au mai rămas trei colegi care nu s-au testat, pînă se întorc la școală vor face testul. Voi discuta cu ei și îi voi lămuri. De fapt, toți s-au lămurit și acuma sînt foarte bucuroși că au făcut testul. Există așa o bucurie mare pentru cei care au ieșit negativ. Dar, dacă îi întrebați și pe cei care au ieșit pozitiv, sînt bucuroși pentru că au descoperit la timp. Faptul că nu facem testare nu înseamnă că nu avem boala. Cu cît facem mai repede testul și știm despre ce este vorba, cu atîta se poate interveni mai repede.
R. A.: Domnule profesor, dumneavoastră dacă nu ați fi avut simptome și nu ar fi fost această propunere a primăriei de testare, pentru că au apărut discuții… Unii profesori au zis că nu-i interesează și că nu-i poate obliga nimeni să facă testul… Dacă nu ați fi avut simptome v-ați fi testat?
R. T.: Simptomele respective puteau fi și de la o gripă obișnuită.
S. A.: Deci, mesajul dumneavoastră este pentru testare.
R. T.: Da, obligatoriu. Noi discutasem în Consiliul Profesoral. Stabilisem o dată care nu a putut fi onorată atunci de comun acord cu cei care trebuiau să vină și a rămas să facem săptămîna următoare. Săptămîna următoare s-a întîmplat ca să fie luni, tocmai din cauza asta. Cînd am ajuns la spital, am făcut pastru radiografii, că ceva nu era în regulă și am fost trimis către computerul tomograf. După ce am terminat, la o anumită perioadă, după ce a fost interpretat rezultatul, medicul mi-a spus că am ajuns la timp pentru a putea fi salvat.
S. A.: Adică, dacă nu ajungeați în ziua aia la spital puteați să încheiați conturile cu viața?
R. T.: Floricelele alea de COVID, că există virusul, și cine nu crede să se uite pe un CT, apăruseră deja pe plămînii mei. Poate evolua într-o săptămînă, în cîteva zile, sau poate chiar și în cîteva ore pentru că virusul ăsta chiar este parșiv. Să știți că după vreo două zile, cînd am reușit să-mi mai revin, l-am sunat și pe domnul primar și i-am mulțumit pentru faptul că prin inițiativa domniei sale am reușit să evit un dezastru la nivelul liceului. Vă dați seama, șapte oameni infectați într-o săptămînă de zile ce puteau să facă acolo… Inclusiv eu, pentru că dacă nu știam, mă întîlneam cu un coleg, poate se apropia, îi mai semnam ceva, vrînd-nevrînd această distanțare fizică încerci să o păstrezi, însă nu știu dacă o să reușim întotdeauna. Iar separat, eu sînt într-adevăr profesorul care a mulțumit pentru faptul că și eu am reușit ca să scap datorită acestui moment prielnic. Și acum mă uit la lista respectivă și am toate șansele să fiu la cei vindecați.
S. A.: Bine că sînteți optimist. Tratamentul e dur?
R. T.: Mă rog, sînt tot felul de medicamente. Da, este, dar să știți că am dat aici de oameni nemaipomeniți. Este vorba de doamna doctor Gavrilovici, de doamna doctor Ionuțu și de domnul doctor Ionuțu, care sînt pe COVID și au avut grijă de noi. Prima dată ne-au spus că știu prin ceea ce trecem pentru că și ei au avut COVID și că ne vor sprijini să ne vindecăm.
S. A.: Mîncarea e bună, domn profesor? Condițiile sînt bune?
R. T.: Da, sînt bune. Din păcate, eu am mai stat și prin alte spitale și eu zic că am văzut condiții chiar foarte bune aici.
S. A.: Una peste alta, mesajul dumneavoastră e pentru testare, nu?
R. T.: Obligatoriu trebuie. Mesajul meu către colegii mei directori este ca să discute cu profesorii, să le explice, lucru pe care l-am făcut și eu. Și au înțeles să-i întrebe dacă mai sînt nemulțumiți de faptul că au făcut testul… A trecut glonțul din ruleta rusească pe lîngă noi.
S. A.: Cînd ați fost internat și cîte testări ați făcut?
R. T.: Am fost internat marți, pe 15 septembrie, și prima testare e după 10 zile. Mai stau în spital.
