Conducerea Spitalului Judeţean Suceava a informat că la sfîrşitul săptămînii trecute au fost internate 10 din cele 159 de persoane care s-au prezentat pentru investigaţii la Compartimentul de Boli Infecţioase. Directorul medical al instituţiei spitaliceşti, Doina Elena Ganea, a anunţat astăzi că 70 de oameni aveau viroze respiratorii şi ar fi trebuit să se adreseze personalului sanitar din Compartimentul de Boli Acute Respiratorii. Ea a spus că în week-end-ul trecut, în acest compartiment, au ajuns 7 persoane, dintre care una a necesitat internarea. De asemenea, la Secţia „Pediatrie” s-au prezentat 63 de copii cu afecţiuni respiratorii, iar 15 au fost spitalizaţi. Doamna Ganea a precizat că, astăzi, la Compartimentul de Boli Acute Respiratorii al Spitalului din Suceava se mai aflau sub tratament doi pacienţi cu forme medii de gripă nouă.






