În perioada 27 decembrie – 10 ianuarie, 2.225 de angajați din sistemul sanitar sucevean au fost imunizați împotriva noului coronavirus. Purtătoarea de cuvînt a Direcției de Sănătate Publică, Gabriela Băncilă, a transmis că au fost utilizate toate dozele de vaccin de la Pfizer – BioNTech sosite în primele trei tranșe și că s-au raportat cinci reacții locale cu durere la locul injectării, dar și un caz de astenie. Doamna Băncilă a menționat că în data de 10 ianuarie a fost adusă o nouă tranșă de 1.300 de doze de vaccin de la PfizerBioNTech. Dozele au fost distribuite deja în cele șapte centre de vaccinare, după cum urmează: 650 la Spitalul Județean, 250 la Spitalul Rădăuți, cîte 100 la Spitalul Municipal din Cîmpulung, spitalul din Gura Humorului și spitalul din Siret, și cîte 50 la spitalele din Fălticeni și Vatra Dornei. Purtătoarea de cuvînt a DSP a amintit că vaccinarea este gratuită, voluntară şi necondiţionată. De asemenea, Gabriela Băncilă a subliniat că vaccinarea este o măsură complexă de prevenţie în pandemia de coronavirus, alături de respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare ca purtarea măştii, spălatul frecvent pe mîini şi distanţarea fizică.









