Șeful Direcției de Sănătate Publică Suceava, Dinu Sădean, a anunțat că în data de 4 iulie, 153 de persoane au fost vaccinate la nivelul județului împotriva SARS-CoV-2, dintre care 81 cu prima doză și 72 cu doza a II-a. Cele mai multe doze au fost administrate la „Iulius Mall” – 47 și în parcarea „Shopping City” – 39. Cele mai puține persoane au fost vaccinate la Căminul Cultural din Sf. Ilie – 5, precum și la Căminul cultural din Salcea, la stadionul din Vatra Dornei și în sala de sport a Școlii „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni, cîte 6. Pînă pe 4 iulie, inclusiv, 88.706 suceveni s-au vaccinat anti-COVID, dintre care 78.872 cu ambele doze.








