Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, susține că îl neliniștește gradul redus de vaccinare anti-COVID de la nivelul județului nostru, de numai 21%. El a afirmat, la Radio Top: „Nu mai sîntem ca în situația epidemiologică gravă de anul trecut, dar mă neliniștește rata de vaccinare fiindcă Suceava este pe un rușinos ultim loc. Nu am o explicație pentru această situație. Poate-i o încăpățînare în ceea ce privește abordarea vaccinării. Eu respect poziția fiecăruia. Nu trebuie obligat nimeni să se vaccineze, însă e o contradicție atît de mare între presiunea pe ATI și mitingurile în care se zice să nu ne vaccinăm. Nu merge nimeni la poarta omului să îl ia cu arcanul să se vaccineze. Eu cred că o acțiune mai concertată a medicilor, a liderilor de opinie, a profesorilor, a Bisericii, a tuturor, ar putea schimba lucrurile”. Președintele Flutur a mai spus că a discutat cu primari, medici de familie, reprezentanți ai cultelor religioase și consilieri județeni și le-a solicitat să stea de vorbă cu oamenii și să încurajeze cu argumente vaccinarea. Șeful executivului județean a subliniat că cea mai importantă este prevenția.









