În 2021, la nivelul județului Suceava s-au înregistrat 43 de atacuri ale urșilor, cu precădere în fondurile cinegetice gestionate de ocoalele silvice Broșteni, Crucea, Pojorîta și Vatra Dornei. Așa indică un raport prezentat în reuniunea de astăzi a Colegiului Prefectural. În urma atacurilor, o persoană a fost omorîtă în fondul cinegetic nr. 3 Păltiniș, iar o alta a rămas mutilată pe viață. Totodată, urșii au mîncat 23 de bovine, 35 de oi, 35 de găini, 16 iepuri de casă, 4 porci, 2 capre și un cîine și au distrus 26 de familii de albine. Direcția Silvică Suceava a primit derogare și a împușcat un urs în luna septembrie pe fondul cinegetic nr. 5 Chiril. Însă, instituției silvice i s-a respins o solicitare similară, deși ursul respectiv s-a apropiat foarte mult de localitatea Șaru Dornei și exista pericolul să atace oamenii. În primăvara acestui an, pe cele 19 fonduri cinegetice gestionate de către Direcția Silvică Suceava au fost evaluate 300 exemplare de urs, față de un efectiv optim de 103 exemplare. Creșterea exagerată a numărului de urși a condus la o restrîngere a posibilităților de procurare a hranei și implicit la înmulțirea atacurilor asupra animalelor domestice și sălbatice. Mai mult exemplarele tinere, femelele cu pui au fost nevoite să intre în intravilanul localităților pentru procurarea hranei. Deosebit de periculos este faptul că aceste exemplare au fost observate în afara fondului forestier, la zeci de kilometri distanță de pădure. Este cazul urșilor observați la Dolhasca, Horodniceni, Bălăceana și Boroaia.









