Sucevei i-a rămas orașul mic, pentru că s-a construit extraordinar de mult. Rețeaua de drumuri nu mai face față, iar rețelele de utilități sînt și ele suprasolicitate. Orașul pare că se sufocă, iar această senzație va fi accentuată atunci cînd va veni canicula. În orașul ăsta sufocat există și o oază de liniște nu departe de sediul primăriei. De liniște și de abandonare. Stațiunea de Cercetări Agricole, care se află în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, are în proprietate un spațiu generos. Un spațiu pe care zac în paragină mai multe clădiri care bănuiesc că au servit cîndva pe post de grajduri, de silozuri și de birouri. Unele clădiri arată ca fostele CAP-uri la cîțiva ani după Revoluție, atunci cînd țăranii avuseseră grijă să fure toată tabla de pe acoperișuri și ziduri întregi de cărămidă. În curtea instituției cu o denumire pompoasă zac și niște utilaje care par a fi ieșit de pe porțile fabricilor la jumătatea perioadei comuniste. Pe drumurile acoperite de un strat fin de pietriș, dar cel mai adesea de brazde de noroi, se plimbă cîțiva cîini anemici însoțiți de puii lor. La cîțiva metri de Primăria Sucevei este o imaginea dezolantă, care te trimite cu gîndul mai degrabă la o comună săracă decît la un oraș european și verde cum se pretinde a fi municipiul. Este timpul ca parlamentarii de Suceava în frunte cu Gheorghe Flutur, care este membru al conducerii coaliției de guvernare, să forțeze lucrurile, astfel încît pămîntul Stațiunii să intre în administrarea, dacă nu în proprietatea Sucevei. Nu tot, ci doar cel nefolosit. Totodată, Suceava ar trebui să ceară Guvernului să acorde o mai mare importanță Stațiunii de Cercetări Agricole, pentru ca aceasta să redevină stațiunea cu rezultate care a fost. Astfel, s-ar împușca doi iepuri dintr-o dată. Era să spun doi cîini, dar cîinii nu se împușcă, nu-i așa?
