Fostul primar al Fălticenilor din perioada 2004-2012, liberalul Vasile Tofan, a devenit vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. Vasile Tofan i-a luat locul demisionarului Silviu-Cristinel Crețu, tot de la PNL, care se află în arest la Cluj, din 5 aprilie, ca urmare a unui flagrant. Consilierul Tofan este de profesie inginer și a fost propus pentru preluarea funcției de președintele PNL al CJ, Gheorghe Flutur, și a întrunit 22 de voturi pentru și 14 împotrivă. Un vot a fost anulat. El a avut un contracandidat în persoana lui Cristian Macsim, de la PSD. Acesta a întrunit 14 voturi pentru și 19 împotrivă. Alte patru voturi au fost declarate nule. Președintele Flutur l-a felicitat pe noul vicepreședinte și i-a urat succes, iar acesta, zîmbind, a spus: „Onoarea e dulce, dar borșul este acru. Le mulțumesc colegilor care mi-au acordat votul și singura mea promisiune e aceea că vreau să-mi fac treaba cît mai bine. Bine ar fi să fiți cîți mai puțin nemulțumiți de mine. Bine ar fi să fie bine”. Gheorghe Flutur a apreciat tonul glumeț al lui Vasile Tofan, spunînd: ”Ne-am obișnuit și cu nota asta ușor mai veselă din țara lui Birlic cu care vine vicepreședintele Tofan și prinde bine și asta cîteodată”.









