Îndată se împlinesc două săptămîni de cînd medicul cardiolog Alexandru Calancea a cîștigat funcția de manager al Spitalului Județean Suceava. Vorbim despre cea mai importantă unitate medicală din județul nostru, o unitate care este publică, și nu privată. Frumos ar fi fost ca după ce au trecut cîteva zile de la aflarea rezultatului, atunci cînd s-au mai risipit emoțiile, domnul Calancea să fi organizat o conferință de presă. Una la care să invite reprezentanții ziarelor, televiziunilor, radiourilor și site-urilor și să le spună acestora ce are de gînd să facă pentru început. Pentru noul început, fiindcă vreme de doi ani Alexandru Calancea a condus spitalul cu titlu interimar. Fiind vorba despre o conferință de presă, și nu despre o declarație de presă, domnul Calancea ar fi trebuit să răspundă și întrebărilor, care cu siguranță că nu ar fi fost puține. Mai mult decît frumos, ar fi fost normal ca domnul Calancea să procedeze astfel, pentru că spitalului nu este nici al domniei sale, nici al unui grup de prieteni ai domniei sale, ci discutăm despre un spital public. Conferința de presă nu ar fi trebuit făcută din respect pentru presă, dă-o în colo de presă, nu-i așa?, ci din respect pentru marele public, pentru că la el ar fi ajuns informațiile obținute de jurnaliști. În afară de conferința de presă, domnul Calancea ar fi trebuit să se autoinvite la ședința Consiliului Județean Suceava, care a avut loc miercuri, 17 august. Cum de ce? Păi, pentru că Spitalul Județean Suceava se află în subordinea Consiliului Județean. Mai mult decît frumos, ar fi fost normal ca Alexandru Calancea să vină în fața consilierilor și să le spună ce are de gînd și să răspundă întrebărilor acestora, care cu siguranță că nu ar fi fost puține. Așa fi fost frumos și normal, domnule doctor Alexandru Calancea, manager al Spitalului Județean Suceava. Ar fi fost, dar n-a fost.









