Reabilitarea, consolidarea și dotarea Palatului Administrativ din Suceava nu se va încheia la sfîșitul anului viitor, așa cum se anunțase inițial, ci în august 2025, deoarece sînt necesare lucrări suplimentare pentru consolidarea clădirii. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, în timpul unei inspecții efectuate, astăzi, pe șantier alături de constructori și reprezentanții finanțatorului proiectului, respectiv Compania Națională de Investiții. Palatul Administrativ a fost grav afectat de un incendiu produs pe 6 martie 2021. Președintele Flutur a afirmat: „Sînt cîteva intervenții majore în ceea ce înseamnă infrastructura clădirii, pentru că sînt 370 de metri pătrați de pereți neconformi. Sînt aproape 5.000 de metri pătrați de desfaceri de tavane din gips carton și lemn, încă 16.000 de metri pătrați de desfaceri de tencuieli și multe alte intervenții. Apoi avem consolidări de fundații. În același timp s-a constatat că erau ziduri neconforme de 12,5 centimetri care au fost dărîmate și care vor fi dublate la 25 de centimetri. Sînt zone cu bolți din cărămidă care se sprijineau doar pe niște grinzi din fier și atît, care acum trebuie înlocuite. S-a constatat că sînt pereți la care s-a intervenit în anul 1968 și s-a tăiat din ei pentru a se pune calorifere sub geamuri. Astfel, s-a slăbit rezistența întregului zid. Și toate astea trebuie consolidate. Sînt tavane din lemn care trebuie înlocuite cu placă din beton armat. Iar la etajul II erau bolți crăpate longitudinal care reprezentau un pericol, mai ales că sub ele erau tavane false. Toate acestea puteau să pună în pericol viața oamenilor”.
Șeful administrației județene a apreciat că în momentul de față se intervine în cel mai profesionist mod posibil pentru a consolida întreaga clădire a Palatului Administrativ. Investiția presupune și ample lucrări pentru refacerea instalațiilor electrice și a celor pentru stingerea incendiilor. De asemenea, va fi montat un sistem nou de aer condiționat, iar aparatele exterioare vor dispărea de pe fațadele clădirii. Proiectul mai prevede restaurarea componentelor artistice ale turnului cu ceas – mecanismul, elementele metalice și învelitoarea. Turnul va conține pe fațada principală, pe lîngă elemente decorative identificate în arhive, și Stema Bucovinei. De remarcat că înainte de incendiu,clădirea era încadrată în clasa a III – a de risc la cutremur, ceea ce înseamnă că era sigură în situația unui seism. După incendiu, Palatul Administrativ a fost încadrat în prima categorie de risc la cutremure, ceea ce înseamnă un risc ridicat de prăbușire în cazul unui seism. În urma finalizării investiției, Palatul va putea fi reîncadrat în categoria a III-a de risc, iar durata de viață a clădirii va fi de peste 100 de ani. Antreprenorul general este cunoscuta firmă suceveană <General Construct>, iar în asociere mai sînt societățile <Loial Impex>, <Polarh Design> și <Cube Structure>. Costurile se vor cifra la aproximativ 100 de milioane de lei.









