Primăria Suceava a depus la Ministerul Energiei proiectul ”Parc Fotovoltaic-etapa I” în vederea obținerii finanțării din Fondul pentru Modernizare al Uniunii Europene. Primarul Ion Lungu a subliniat că acesta este un proiect foarte important pentru municipalitate întrucît va asigura energia electrică pentru primărie, școli, iluminat public și transportul public local. Valoarea totală a proiectului este de 60,3 milioane de lei, din care 39 milioane de lei este valoarea eligibilă, iar 21, 2 milioane de lei valoarea neeligibilă. Valoarea totală a proiectului a fost majorată cu 30% în ședința de îndată a Consiliului Local de marți, 5 decembrie, în urma unei hotărîri de guvern și a modificării Ghidului solicitantului. Primarul Lungu a declarat: ”Vom avea independență energetică, adică ne vom asigura autoconsumul la sediile primăriei, la iluminatul public, școli și parte a transportului local. Apoi, sînt șanse reale ca la licitație, avînd în vedere că acest gen de investiții sînt foarte căutate, să vină foarte mulți ofertanți, astfel încît valoarea ofertei să scadă foarte mult”. Parcul fotovoltaic va fi amenajat pe raza localităților Salcea și Ipotești. Capacitatea parcului va fi 6.000 MW.










