Ieri, în municipiul Suceava, a început o nouă campanie de sterilizare a cîinilor şi pisicilor. Acţiunea este organizată de Primărie şi Fundaţia „Vier Pfoten”, şi va dura pînă la sfîrşitul acestei luni. Viceprimarul Lucian Harşovschi a declarat că echipa „Vier Pfoten” este formată din doi medici veterinari, un asistent, un îngrijitor şi doi hingheri. El solicită populaţiei să nu ascundă cîinii comunitari şi a menţionat că în operaţiunea de strîngere a animalelor de pe străzi se vor implica şi doi hingheri de la Primărie. În precedenta campanie, care a avut loc în luna ianuarie, s-a reuşit sterilizarea a 432 de cîini şi a 107 pisici. După finalizarea acelei acţiuni, viceprimarul Harşovschi a spus că în adăpostul din Lunca Sucevei sînt 1.300 de cîini fără stăpîn, iar pe străzile oraşului sînt aproape 2.000.






